Curmatura Oltetului

Curmătura Oltețului și Lacul Petrimanu, 28 August 2016

Când nu avem timp, dar vrem să fim în natură, cel mai adesea apelăm la Jimilică să ne ducă sus. Și cum de data asta nu e timp, sărim în Jimilică, și în 2 ore suntem la Polovragi. În mod normal am ajunge mai repede, cu o mașină normală, dar Jimilică e genul de mașină care te duce oriunde, dar nu repede. Și cum suntem cu mașina, extindem grupul și luăm părinții cu noi (să le arătăm muntele și de sus). Așa că, îl cocoșăm pe Jimilică și în 2 ore suntem la Mănăstirea Polovragi, gata să intrăm pe forestierul spre Petrimanu, prin Curmătura Oltețului.

 

Manastirea Polovragi si Cheile Oltetului (foto din alta tura)

Manastirea Polovragi si Cheile Oltetului (foto din alta tura)

Drumul este bun spre foarte bun, în primii 15 kilometrii. Începe de la Mănăstirea Polovragi și intră brusc in Cheile Oltețului, pe care le parcurge în întregime. Oltețul, un râu dealtfel mic, a reușit să sape, după cum zice wikipedia, unul dintre cele mai înguste canioane din Europa. Cheile sunt străjuite de stânci verticale și foarte înalte, iar râul este undeva foarte jos, abia vizibil de la drum – albia sa ajunge până la o lățime de 70 de cm. Drumul a fost săpat relativ recent, și pe alocuri te deplasezi sub arcada de stâncă dinamitată. Merită să parcați mașina la intrarea pe chei și să le parcurgeți pe jos, căci ăsta e singurul mod în care puteți simți cu adevărat răcoarea și auzi vuietul râului, după care să vă întoarceți să luați mașina – parcarea pe chei este foarte dificilă. Cheile au aproximativ 2km, iar la jumătatea lor se află Peștera Polovragi, o peșteră plină de mister și legende – vizitarea costă câțiva lei, preț în care primiți și explicațiile unui ghid pasionat de munca sa.

Spre ieșirea din chei întâlnim unul dintre cele mai înalte poduri forestiere pe care le-am văzut. Puteți coborî până la râu pe o potecă și o serie de scări metalice amplasate pe dreapta râului.

Podul peste Oltet (se pot vedea scarile ce coboara la rau / foto din alta tura)

Podul peste Oltet (se pot vedea scarile ce coboara la rau / foto din alta tura)

Depășim cheile și deodată peisajul se deschide – Luncile Oltețului. Valea este atât de largă ca nu îți vine să crezi că același râu a săpat cheile, dar și depresiunea de aici. Drumul de aici este perfect, accesibil oricărei mașini. Este atât de bun ca mergem cu 50km/h prin pădurea bătrână, pe malul Oltețului. Este o zonă de grătare și campare, la tot pasul întâlnim corturi, mașini și grătare. Salutăm sperând că toți vor strânge după ei și ne apropiem de km 15 (de unde calitatea drumului se schimbă).

Din loc în loc vedem urmele fostelor exploatări forestiere și ceva industrie – la un moment dat, observăm o conductă mare de beton, lângă ruinele a ceea ce pare a fi fost o fabrică. Nu știm ce a fost acolo, paznicul de la peșteră vorbea de o mină…

Valea Oltețului (și urme de viituri)

Valea Oltețului (și urme de viituri)

De aici drumul începe să urce simțitor. Și tot de aici pare a nu se mai fi intervenit asupra lui. Câteva serpentine, șanțuri adânci săpate de apă fac drumul accesibil numai pentru mașini înalte și cu tracțiune integrală. Într-o curbă “ac de păr” trecem ultimul podeț peste Olteț și ne depărtăm de râu. Drumul urcă pe piciorul muntelui, și după o curbă strânsă spre stânga întâlnim un fir de apă ce coboară rapid și de unde ne alimentăm cu apă – pe hartă (openstreetmap) este marcat ca izvor, și datorită altitudinii considerăm că este bună de băut.

Ieșire în Curmătura Oltețului

Ieșire în Curmătura Oltețului

Încă un kilometru greu. Jimilică țopăie pe pietroaiele din drum, pasagerii țopăie și ei. Vedem o stână jos, spre stânga, alta sus, spre dreapta și drumul devine plat și bun: suntem în Curmătura Oltețului. Aici se întâlnesc două grupe principale de munți: spre est munții Căpățânii, spre vest munții Parâng. Priveliștea spre sud este încântătoare – se vede toată valea Oltețului și drumul pe care am venit, iar spre nord priveliștea este magnifică: se vede toată creasta munților Latoriței:

Vedere din Curmătura Oltețului către Munții Latoriței

Vedere din Curmătura Oltețului către Munții Latoriței

Curmătura Oltețului este un punct important de plecare pe traseele din cei doi munți. Adesea aici găsești multe mașini și drumeți, precum și foarte mulți ciobani ce așteaptă mașinile care le vor prelua laptele și brânza. Tot aici sunt urme de civilizație – stâlpi de medie tensiune doborâți, o mică clădire de beton, iar sus, spre Căpățânii se văd mai multe foste construcții precum și un drum ce urcă abrupt – nu se găsesc prea multe informații despre ce a fost aici, dar, tot de la paznicul peșterii am aflat că aici ar fi fost o centrală eoliană experimentală.

Cum ziceam, Curmătura Oltețului poate fi un bun punct de plecare. Pe drumul ce urcă abrupt spre munții Căpățânii putem ajunge până pe vârful Nedeia, și mai departe putem parcuge creasta și coborî în Vaideeni. Munții Căpătânii, deși înalți, sunt lini și brăzdați de drumuri forestiere ce deservesc multele stâne. Cu grijă și mașină de teren pot fi parcurși în întregime motorizat. Dealtfel, apariția mașinilor de teren, motocicletelor sau ATVurilor în zonă este frecventă. Pe partea cealaltă, spre Parâng, accesul auto este imposibil – nu există drum, nici potecă, însă sunt marcaje care urcă abrupt spre muntele Pristos și mai departe se poate continua până pe vârful Păpușa și Rânca.

camper offroadȚinta noastă este Petrimanu, așa ca lăsăm în urmă Curmatura Oltețului și coborâm spre Petrimanu. Drumul este bun, dar cu mult pietriș și dificil pentru mașini joase (nu imposibil). Imediat după curmătură, la limita pădurii întânim un izvor cu debit mare și un super camion nemțesc – un fel de camion/caravană offroad  – o familie germană ce face o tură a Carpaților românești.

Din păcate drumul traversează zone defriștate, dezolante. Singura bucurie este priveliștea din vale – putem vedea, pe lângă creasta Latoriței, lacul Petrimanu și cabana de pe malul acestuia.

Lacul Petrimanu, în vale

Lacul Petrimanu, în vale

Drumul coboară pe malul lacului, unde oprim și facem poze. Cu alte ocazii ne-am lovit de lipsa de ospitalitate de la cabană, așa ca o evităm.

Lacul Petrimanu

Lacul Petrimanu

Dacă doriți să rămâneți în zonă peste noapte, cei de la cabană vă vor taxa dacă doriți să campați lângă (iar taxa de cort e comparabilă cu o cameră la pensiune), însă la coada lacului, pe partea opusă cabanei, unde demult erau locuințele celor ce au construit barajele, găsiti loc perfect plat (în fotografia de mai sus se poate vedea zona de campare).

Cascada Apa Spânzurată

Cascada Apa Spânzurată

Mai sus, după 4-5km puteți ajunge la fratele lacului Petrimanu, lacul de acumulare Galbenul, într-o zonă, din păcate lovită grav de defrișări… Ce este interesant, este că cele două lacuri colectează apă pentru lacul Vidra, aflat dincolo de munții Latoriței. Totul pentru a oferi un debit suficient pentru hidrocentrala subterană de la Ciunget (a doua mare hidrocentrală, după Porțile de Fier I). Apa este direcționată prin o serie de tuneluri subterane ce traversează munții Latoriței. Lacul Galbenul se află la 1304m altitudine iar apa “cade” prin tunel până la Vidra, însă Petrimanu (1130m) este prea jos, o serie de pompe urcând apa până la destinație. Este impresionantă amenajarea Vidra și a celor peste 100 de km de galerii subterane, un documentar puteți vedea aici: https://youtu.be/YYG0YWl-l3U

În direcția opusă, în josul drumului ce duce la Ciunget, puteți vizita cascada Apa Spânzurată, și cheile Latoriței, spectaculoase și mărginite de zmeuriș. Drumul este bun și accesibil oricărei mașini până la Ciunget de unde asfaltul duce spre valea Lotrului.

Noi continuăm spre Ciunget, apoi spre Strategica, dar asta o povestim cu altă ocazie.

Caseta Tehnica:

Surse de apă: înainte de curmătura Oltețului este un pârâu ce coboară din dreapta, iar după curmătura Oltețului, aprox. 500m, izvor pe dreapta. De la el până la Petrimanu încă un izvor, cam la jumătatea drumului.

Traseu și track gps: