Elvetia. Alpii Elvetieni

Lauterbrunnen, Elveția, 15/16 septembrie 2018

Ziua 0 – sosirea

E chiar incredibil ce pot face unele reclame, și cât de bine reușim să le asociem anumitor locuri. Cum ar fi marmota și vaca mov, cu Elveția. Și cum apare ocazia, pe cai, spre Elveția, să vedem marmota cum învelește ciocolata în staniol – ciocolata cu lapte de la vaca mov. Daniela, împreună cu gașca, vin în zbor la Milano, și de acolo cu mașina spre Thun, de unde să ma culeagă pe mine, venit cu trenul din Germania, căci, deh…. corporatist. Planul e simplu: să ajungem în același timp în Thun, după care să mergem la Lauterbrunnen, unde punem tabăra. Urmează două zile montane, dar accesibile oricui (deci încadrăm tura și la călătorii).

Numai că… un accident într-un tunel prin Alpi întârzie cele două mașini pline cu olteni. Cam 1.5h, suficient, ca să poată da  peste cap planurile cu seara germană – căci în rucsacul de munte, cel de 80 l, intră o ladă de bere și 2kg de cârnați cu brânză. Și așa, decidem prin sms ca cele două mașini să meargă direct la Lauterbrunnen, iar eu, Ciprian, să continui drumul cu trenul din Thun. Tren care ajunge în Thun (Elveția) cu o precizie maximă, dar cu călătorii șifonați, pentru ca „CFR”ul elvețian a vândut mai multe bilete decât locuri… O reală plăcere să călătorești pe scările (ce duc la etaj) trenului, cu un rucsac plin cu bere. Și sar din tren cu rucsacul zornăind a sticle și cer un bilet până la Lauterbrunen – cei 40 de km rămași îi parcurg în aproximativ 1h și 3 trenuri. Nu fără emoții, căci legătura din Spiez e la 3 minute distanță iar trenul ajunge cu 2 minute întârziere. Dar îl prind și ajungem toți în Lauterbrunnen la lăsarea serii, unii după un traseu minunat cu mașina prin Alpi, altul după ce a schimbat… 6 trenuri!

Seara nemțească în Elveția

E noapte, prea multe nu vedem, nu prea ne dăm seama unde suntem. Doar de pe peretele de stâncă o cascadă uriașă cade în gol. Dar revenim a doua zi pt poze și ajungem la campingul Jungfrau, o șmecherie de camping cum numai în Elveția găsești. Pentru aproximativ 20 de euro de persoană pe noapte (mda, scump), campingul are restaurant, supermarket, bucătărie, sală de mese, băi individuale, mașini de spalat vase, rufe, și o cameră de uscat rufe (cu dezumidificator). E drept că pentru majoritatea mașinăriilor trebuie să plătești, dar sunt, și turiștii (majoritatea cu rulote sau autorulote) le folosesc. Am folosit și noi aragazul… 2 euro, 20 de minute. Ca „la” Elveția.

Seara trece repede cu cârnați. Cei mai buni cârnați – cârnații cu brânză (cred că specifici Austriei) – adică sunt făcuți din carne și cașcaval. Și alături de berea albă nemțească, la locul special amenajat cu grătar al campingului, fac o seară plăcută dar cam scurtă, după o zi de drum lung.

Ziua 1: din Lauterbrunnen spre Eiger Trail și Grindelwald

Și vine dimineața, cu ceva nori, dar cu cascada în spectacol:

Cascada Jungfraujoch

Cascada Staubbach (se află chiar în dreptul campingului Jungfrau), căci așa se cheamă, este cea mai spectaculoasă dintre cele 72 de cascade din valea Lauterbrunnen, vale ce aduce foarte mult cu Valea Cernei  – pereți verticali, cu cascade, platouri dincolo de stânci și un râu responsabil de toate astea – Weisse Lütschine. Dar totul la o scară muuult mai mare și cu o infrastructură incredibilă. De o parte și de alta a râului urcă telecabine către orașele de sus (unde nu sunt mașini, căci e foarte greu de ajuns). Și dacă nu urcă telecabine, urcă trenuri. Totul într-o perfectă armonie cu natura, totul cu un bun gust și o curățenie exemplară. Dar povestim când ajungem acolo… Cascada este o versiune mult mărită a frumoasei Vânturătoarea (culmea, tot pe valea Cernei) – ea cade liber de la 297m paralel cu peretele vertical, jos ajungând un „praf de apă”, mai ales vara. În traducere numele ei înseamnă „pârâul de praf”, căci la bază stropii sunt foarte fini. Se poate ajunge la baza ei, unde este amenajată o pasarelă suspendată. Noi nu am fost.

 

Râul ce străbate valea, Weisse Lütschine, precum îi spune și numele are o culoare albicioasă (weisse = alb), căci apa sa provine din topirea ghețarilor. Apa din ghețari mai este numită și lapte glaciar, deoarece din eroziunea rocilor rezultă un praf ce dă culoarea specifică râurilor, dar și lacurilor glaciare. Pe valea paralelă, la Grindelwald trece Schwarze Lütschine, adică varianta neagră a râului. Localnicii „albi” spun că râul negru este negru pentru că localnicii se spală în apele lui. Iar cei din Grindelwald spun că râul alb este alb tocmai pentru că locuitorii din Lauterbrunnen nu se spală. Glume elvețiene.

Înainte de a pleca cumpărăm bilete de tren și telecabină de la camping – în general unitățile de cazare oferă bilete reduse, așa că e bine, dacă ajungeți în Elveția să întrebați dacă vă pot oferi reduceri. Plătim tren + telecabină până la Männlichen, aproximativ 20 de euro de persoană și traversăm Lauterbrunnen-ul până la gară:

Lauterbrunnen

Lauterbrunnen

Trenurile alpine urcă până la altitudini impresionante. Sunt o idee mai înguste și sunt ajutate de o cremalieră – practic, între șine se află o a treia, cu „zimți”, iar o roată dințată se află pe mijlocul trenului. În urcare, garnitura este pusă în mișcare de roata dințată, nu de clasicele roți pe șine. La fel se face și frânarea pe coborâre.

Lauterbrunnen văzut din trenul spre Wengen

Lauterbrunnen văzut din trenul spre Wengen

Trenul cu cremalieră

Trenul cu cremalieră

Trenul ne lasă într-un sat… O stațiune de lux, după standardele noastre, Wengen.

Șah în Wengen

Șah în Wengen

Din Wengen, o telecabină (fără stâlpi intermediari) ne urcă pe platoul Männlichen, la aproximativ 2200m altitudine. De aici iarna pleacă schiorii – sunt nenumărate instalații de ski, iar vara este punct de lansare pentru parapante.

Wengen văzut din telecabina spre Mannlichen

Wengen văzut din telecabina spre Mannlichen

Sunt câțiva nori, privim spre Eiger, nu vedem nimic, așa că urcăm pe „drumul regal” spre vârful Männlichen (2343m). Nu știu de ce îi zice drumul regal, dar vârful este amenajat sub forma unei coroane uriașe.

Coroana de pe vârful Mannlichen (2343m)

Coroana de pe vârful Mannlichen (2343m)

Scoatem steagul și facem o poză. Un localnic recunoaște tricolorul românesc și ne îndeamnă să mergem până la baza Eiger-ului, căci norii se vor risipi.

Tricolorul în Elveția

Tricolorul în Elveția

Plecăm, deci, spre Kleine Scheidegg, o șa nod feroviar, la 2061m, chiar sub Eiger. Mergem pe potecă, dar traseul, ca dealtfel toate cele pe care le-am văzut din tren sau telecabină este mai mult decât amenajat. Poteca este largă, perfect plată și este evident că a fost săpată. Pe astfel de poteci vom merge toată ziua. Poate că e bine, poate că e rău… parcă Elveția a ajuns la un grad de dezvoltare atât de mare că a facilitat prea mult accesul montan – însă nu există urmă de mizerie! Și potecile sunt ticsite de turiști, fără prea mult echipament montan, căci nu este nevoie. Trecem pe sub nenumărate instalații de cablu pt. schi. Sunt peste tot, dar nici urmă de pârtii – un rai al schiorilor off-piste, deși probabil că pârtiile sunt amenajate abia după ce se așterne un strat consistent de zăpadă – spre deosebire de alte locuri unde pârtiile sunt curățate și foarte vizibile și vara.

Mergem preț de o oră și încet, încet ne apropiem de uriașii Eiger, Monch și Jungfrau. Dar se cam joacă cu noi și nu se lasă văzuți de după nori. Dar nu ne pierdem cu Firea și în sfârșit, peisajul se deschide. Magnific!

Eiger (3970m) și Monch (4107m)

Eiger (3970m) și Monch (4107m)

Pe traseu observăm cantități impresionante de afine și merișoare. Deși nu sunt foarte aromate (probabil datorită climei mai reci) ne punem pe mâncat, mirați că, deși sunt practic în potecă, nu sunt culese. La un moment dat o doamnă ne atenționează că fructele nu sunt bune de mâncat. Acum avem și explicația de ce nu culege nimeni. E drept, merișoarele le cumperi mereu uscate, iar afinele de cultură sunt mult mai mari.

Facem poză după poză și ajungem la Kleine Scheidegg – o șa unde urcă trenuri din Lauterbrunnen sau Grindelwald. Și de unde pleacă trenul către cea mai înaltă gară din Europa, Jungfraujoch , aflată la 3454m altitudine. Calea ferată, Jungfraubahn, urcă prin munte, trece pe sub vârful Eiger și Monch și iese undeva între Monch și Jungfrau. Pentru a duce un tren acolo, Elvețienii au construit un tunel ce străbate munții prin subteran. Și ați zice că în ziua de azi totul este posibil, numai că primul tren a urcat la 3454m în… 1912! De atunci, sus s-a construit un complex de restaurante, un oficiu poștal și un observator astronomic. De acolo pleacă trasee asigurate pe ghețarii învecinați, însă biletul de tren sare de 100 de euro, iar pe jos ajung numai alpiniștii experimentați.

Schița căii ferate Jungfraubahn

Schița căii ferate Jungfraubahn

În locurile marcate pe schiță Eigerwald și Eismeer sunt stații subterane de tren, și puncte de belvedere. Trenurile opresc câteva minute pentru ca turiștii să admire peisajul. „Ferestre” au fost sparte pentru a face acest loc posibil, ferestre care servesc și pentru retragerea alpiniștilor, sau pentru salvarea acestora în caz de pericol.

Impresionați de Eiger, Monch și Jungfrau, dar și de calea ferată subterană, hotărâm să investim 8 euro în câte un ștrudel și să ne vedem de drum, căci nu e de noi trenul. Plecăm spre baza ghețarului, în punctul unde trenul intră în tunel. Până acolo avem de urcat, dar „organizatorii” au lăsat în drum suficiente de văzut. Printre care și o avalanșă pe versantul vecin. Micuță, dar înfricoșătoare, chiar dacă la distanță apreciabilă – un „tunet”, apoi zăpada alunecând ne-au lăsat muți pentru câteva clipe.

Baza ghețarului Eiger, printre nori

Baza ghețarului Eiger, printre nori

De aici urmează să coborâm în Grindelwald, de unde să luăm trenul înapoi la Lauterbrunnen (tren normal, cu preț normal). Coborârea o facem pe traseu marcat (bandă roșie), pe o potecă la fel de întreținută pe la baza Eiger-ului, de unde putem vedea ferestrele de la Eigerwald, dar și o superbă panoramă asupra Grindelwald-ului.

Grindelwald în vale

Grindelwald în vale

În drum întâlnim și o imagine tipică Elveției, deși nu este mov:

Eiger-ul și vaca

Eiger-ul și vaca

Și o cascadă ce ne răcorește cu stropii fini. Și marmote, dar nu au stat la poze.

Cascada

Cascada

Cei 16km ne termină articulațiile, căci este numai coborâre și ajungem în gară cu 5 minute înainte de tren (ultimul). Deși nu am urcat mai deloc, am coborât probabil 1500m abrupți. Suntem rupți, dar nu suficient încât să nu avem puterea de a goli câteva sticle de vin la camping. Câteva, adică 4, iar noi suntem 7. Deci nu mult.

Ziua 2: Schilthorn

A doua zi e (mai) statică. Dar tot cu dureri de picioare. Urmează, contra a 80 de euro să urcăm cu telecabina la Schilthorn, un vârf de 2970m, unde este stație de telecabină și restaurant. Și o panoramă de toți banii. Datorită reducerii de la camping plătim 62 de euro fiecare. Prima parte este telecabina ce ne urcă 1000m din Lauterbrunnen la Grutschalp. De aici sărim în tren până la Murren. Cochet, îngrijit, cu flori de colț în ghiveci:

Este duminică și deja la telecabine este multă lume. Hoarde de asiatici, adică. Dar elvețienii s-au gândit și la asta, iar cabinele lor pleacă la fiecare 5-10min și pot lua, probabil, 100 de oameni odată. Așa că urcăm mai departe spre Birg (2684m). Aici avem ceva de văzut, dar vedem la întors, și schimbăm cu telecabina de Schilthorn.

Schilthorn este un vârf de 2970m, unde poți ajunge cu telecabina, dar și pe jos. Potecile ce urcă sunt late și întreținute, este chiar și un drum. Zona din imediata apropiere pare deșertică – numai piatră, probabil a fost acoperită de ghețari ce au dispărut. Se pare că aici s-a filmat un film din seria 007, căci pe vârf, pe lângă platforma pentru poze, și un restaurant rotativ (adică se învârte cu totul), avem și un muzeu închinat lui James Bond. Din păcate este nor, și ghețarii nu se văd prea bine. Facem câteva poze, și ne întoarcem la Birg.

La Birg avem un renumit „thrill walk”, adică un traseu suspendat cu porțiuni de sticlă, care să îți accelereze un pic bătăile inimii:

E drept ca la un moment dat ai o strângere de inimă, dar nu este chiar de speriat. Dar și noi suntem un pic învățați cu înălțimile, mai ales cu cele fără balustradă.

Ignorăm și restaurantul de aici, și revenim la Murren, bem o cafea și ne întoarcem la camping, căci cineva trebuie să ajungă la tren.

Un weekend elvețian interesant, cu peisaje incredibile, într-o țară cu o infrastructură incredibilă. Muntele în Elveția e altceva decât muntele la noi. O altă perspectivă, interesantă, și chiar ciudată, pentru noi, cei obișnuiți cu sălbăticia și libertatea pe care ți-o oferă muntele.

 

 

Caseta Tehnica, ziua 1:

Marcaj: bandă roșie
Durata: 6h
Surse de apă: nu sunt

Traseu și track gps: