Porțile de Piatră de la Vratna (Serbia)

Vratna, Serbia, 7 ianuarie 2023

E o zi de sâmbătă într-o iarnă foarte caldă și fără zăpadă. Un pic obosiți după niște sărbători (prea) liniștite, ne trezim târziu și la ora cafelei deja ne gândim că ratăm weekendul. De ce nu am plecat la munte? Că nu e zăpadă. Să ieșim cu bicicleta? Nu sunt pregătite pentru noul sezon. Ce să facem? Ca întotdeauna, deschidem Google Maps și căutăm locuri la 2 ore distanță. Știam din alte excursii rapide că la sud de Dunăre, pe malul sârbesc, zac comori ascunse: Majdanpek și vârful Starica (768m), Podul natural Valja Prerast, Cetatea Golubac, Serbia. Și chiar și de această dată un zoom în zona Vratna, Serbia ne arată un obiectiv interesant: Porțile de Piatră de la Vratna.

Porțile sau Podurile de Piatră de la Vratna (Serbia) sunt o serie de 3 arcade naturale, de mari dimensiuni, formate de râul Vratna. Și cum mereu ne-au fascinat arcadele naturale (vezi și Șura Haiducilor, Poarta de Piatră sau Scocul Urzicarului), iată-ne trecând vama spre Serbia, fix în ziua de Crăciun Ortodox pe rit vechi. Alegem să trecem Dunărea de la Porțile de Fier 2, un punct de trecere mai puțin cunoscut unde niciodată nu am prins aglomerație (sau mai bine zis unde de fiecare dată am fost singura mașină care trecea). Drumul de la Porțile de Fier 2 și până în satul Vratna este bun. Ne era frică că din sat până la Mănăstirea Vratna (unde știm că începe traseul) va fi prost dar avem noroc. Traversăm satul Vratna – un sat cu case uriașe, noi, dar… goale – nici urmă de om sau mașină. Fie nu e nimeni în satul ăsta, fie toți petrec Crăciunul în altă parte. Dar GPSul ne îndrumă fără probleme pe un asfalt impecabil până la mănăstire, unde parcăm. Liniște totală, nimeni, doar noi.

Mănăstirea Vratna pare mică și modestă. La intrare este o parcare și o zonă de picnic sau comercială. Dar cum este Crăciun, nu vedem pe nimeni și decidem să nu vizităm Mănăstirea, să nu deranjăm. Încercăm să descifrăm panourile informative scrise în alfabetul sârbesc, fără prea mult succes. Nu știm mai nimic despre traseu, este ora 13 și nu stăm mult până o “luăm la picior”. Suntem dotați cu tot ce ne trebuie să ne întoarcem pe întuneric, căci marcajele ne arată că în imediata apropiere a Mănăstirii vom vedea două porți: Mala Prerast și Velika Prerast iar mult mai departe pe cursul râului vom găsi Suva Prerast. Timpii vom vedea că sunt foarte pesimiști.

Traseul este marcat cu punct alb/roșu. De fapt toate traseele sunt marcate cu acest simbol ceea ce poate fi un pic derutant. Pe OSMand vedem că trebuie să mergem prin dreapta Mănăstirii, identificăm marcajul și pornim la deal. Pauză după câteva minute căci panta inițială este destul de abruptă.

Nici nu apucăm să ne obișnuim cu urcușul că traseul începe să coboare. Dar atenția ne este atrasă de un indicator pe care nu știm ce scrie și cotim spre stânga spre niște stânci și o cruce mare, metalică. Suntem deasupra mănăstirii. Tot de aici zărim și prima arcadă și pare impresionantă.

Revenim la traseu și după câțiva metri, punctul alb se desparte – spre dreapta pare că duce spre porți. Dar tot stânga ne face cu ochiul, și ne dăm seama că am fost inspirați. Trecem pe lângă o crăpătură între stânci, pe care o ignorăm, și coborâm spre râu, și… surpriză:

De fapt ne aflăm în fața Porții Mici – Mala Prerast – o superbitate de 30m înălțime și 30m lățime.

Am putea trece prin poartă spre următoarea, dar parcă.. crăpătura dintre stânci ne cheamă înapoi, și din nou, ne mulțumim că ne ascultăm instinctul – ne strecurăm prin ea și vedem poate cea mai frumoasă priveliște spre Poarta Mare – Velika Prerast:

Cred că suntem în anotimpul potrivit – vegetația ar bloca vederea altfel. Mergeți iarna, deci.

Coborâm în cele din urmă la râu și ajungem la Poarta Mare, care este… mare! Și mai impresionantă. Se pare că cele două porți au fost la un moment dat o peșteră, al cărei tavan s-a prăbușit. Poarta Mare (Velika Prerast) are 30m de lățime și 45m înălțime.  Imensă, cu râul curgând liniștit și limpede sub ea! Pare că aici vara se fac grătare… și sârbii tot un fel de români. Avem noroc, totuși, și suntem absolut singuri!

Facem poze, peste poze și peste ele alte poze. Lumina iernii într-un canion ne cam strică pozele, dar… aia e! Ochiul să fie mulțumit și voi suntem siguri că înțelegeți. Atât s-a putut cu aparatura și talentul din dotare… Am parcurs nici un kilometru până la Porți și am făcut 15-20 minute de la mănăstire. Un indicator ne arată direcția către Suva Prerast – de la râu, cum trecem prin Poarta Mare, de lângă un pod superb din lemn (nu i-am făcut poze, de ce oare?), urcăm spre stânga. Destul de abrupt. Conform cu indicatorul mai avem aproape 4km de mers, deci cam o oră. Tot vedem indicatoare cu “Vidikovci”, dar le ignorăm căci ne cam grăbim. Vom afla când vom găsi semnal GSM că “vidikovici” înseamnă “belvedere”, și la întoarcere vom vizita rapid și punctul de belvedere. Nu la fel de spectaculos ca priveliștea porților de piatră, însă.

Urcăm ghidați de marcaje, apoi ajungem pe platou. Suntem pe un drum forestier și mergem foarte repede, plat. Din când în când trecem pe lângă case abandonate, și tot din când în când indicatoare ne spun că suntem pe drumul cel bun, precum și ce distanță mai avem. Mergem pe drum cam 40 de minute, când facem brusc dreapta și începem o coborâre abruptă către râu.

E soare și frumos, dar pe măsură ce ne apropiem de albia râului, în umbra versanților temperatura coboară până la 0 grade (da, avem un termometru cu noi).

Ajungem la râu. Care este ascuns sub pietre. Până aici am făcut 1 oră și 20 de minute (de la mănăstire) și indicatorul ne spune că mai avem încă 1.4km.

 

Albia este seacă, dar mersul este îngreunat de pietre și nu mai înaintăm așa de sprinten. Căutăm “cu ochii’ flori de primăvară și găsim primii ghiocei din anul 2023:

După 6.5km și 1 oră și 40 de minute de la start, vedem și Poarta Uscată – Suva Prerast. Nu este la fel de mare ca celelalte, dar cumva unghiul din care o privim o face să pară la fel de mare. Suntem la capătul canionului Vratna. Poarta Uscată are 20m deschidere, 15 înălțime și își are un nume sugestiv – râul dispare cu 50m în amonte și urmează un curs subteran până în punctul unde am coborât noi la albie.

Ne cam lovește frigul, este aproape ora 15 și facem cale întoarsă. Se pare că am putea străbate întreg canionul până la celelalte porți, dar nu știm cât de ușor va fi și cât vom întârzia și decidem să nu ne aventurăm (o decizie ciudată, căci de obicei, dacă avem alternative de a ne întoarce pe alt drum, le alegem). Știm traseul și mergem repede. Parcurgem albia uscată căutând ghioceii, pe care nu ii mai vedem, urcăm abrupt spre platou și ne “înscriem” pe drum, pe trecem pe la Porți, etc. Ne bucurăm că am venit iarna, ceea ce vă recomandăm și vouă – vegetația nu numai că ar ascunde privirii destul de multe detalii, dar ar face și înaintarea mai grea.

Revenim la Mănăstire și la mașina ce ne aștepta la fel de singuratică precum am lăsat-o. În total 13km și 3 ore. Și trei Porți naturale fascinante. La fel de fascinante ca mâncarea sârbească pe care o găsim la Negotin, la singurul restaurant deschis în ziua de Crăciun. Restaurant plin de români veniți de peste Dunăre să cineze. Și ce cină! (nu vă arătăm poze, că vă facem poftă!)

 

Dacă sunteți amatori de poduri (arcade naturale), citiți și:

Podul lui Dumnezeu
Podul natural Valja Prerast
Poarta de Piatră și magia toamnei (Cozia)
În împărăția narciselor – Poiana cu Narcise de la Tecșești și Piatra Cetii
Șura Haiducilor
Podul natural din Scocul Urzicarului – Retezatul Mic
Inelul Doamnei – arcada de piatră din Cheile Sohodolului (Runcu)

Traseu și track GPS : 

Download “Track GPS - Portile de Piatra de la Vratna, Serbia”

doi_hoinari_ro_portile_piatra_vratna2.gpx – Downloaded 16 times – 286,77 Ko