Poiana Suliței

Poiana Suliței, 1 noiembrie 2020

Poiana Suliței, ce frumos sună! Și ce frumoasă este! Un vârf din munții Lotrului, domol, de 1013m, înconjurat de pajiști și desprins parcă din poveștile cu căsuțe de lemn și gospodării montane: în Poiana Suliței se află „celebrele” odăi de la Călinești și Brezoi, mici locuințe de vară ale localnicilor.

Poate cel mai potrivit moment de a vizita Poiana Suliței este toamna, când te bucuri de spectacolul culorilor, și când odăile sunt goale și animalele au plecat. Plecăm din Craiova nu prea devreme, căci vrem să pornim pe traseu când se va ridica ceața dimineții și soarele ne va încălzi. Nu prea sunt hărți ale zonei, dar ne orientăm cu cea de la Eco Lotru. Nu o putem salva, dar aflăm că traseul este dificil, dar că este marcat cu cruce roșie pe toată lungimea lui, de la Brezoi la Călinești. Între cele două localități sunt vreo 10km, deci va fi nevoie de mașină, așa că parcăm o mașină în Călinești, la ieșirea de pe traseu (marcată cu indicator și panou informativ), și ne înghesuim în cea de-a două pe care o lăsăm în Brezoi, lângă podul de peste Lotru, în parcarea sălii de sport.

Trecem Lotrul, facem stânga și vedem marcajele- pe noi ne interesează crucea roșie care ne va duce până în Călinești trecând prin Poiana Suliței. Din același loc pleacă și alte trasee – spre Țurțudanul sau spre pietrele Doabrei. Salutăm primul marcaj prin renunțarea la masca de protecție:

Start traseu

Start traseu

Înaintăm cel mult 1km pe apa Doabrei, și în prima poiană, traseul nostru se duce spre dreapta, pe un picior plin de vegetație și copaci. Cu pământ moale, pietricele și alunecos. Și abrupt. Foarte abrupt, mai ales că încă nu ne-am încălzit mușchii (și-așa atrofiați de atât stat în casă). Urcăm și dăm bluzele una câte una jos. Cred că ne așteptam la ceva mai ușor, căci la capătul urcării, deși suntem la 45 de minute de la start, facem prima pauză de… masă. La baza unui stâlp de înaltă tensiune, cu vedere spre Pietrele Doabrei și Țurțudanu (care din unghiul ăsta arată cu totul altfel):

Doabrele

Doabrele

Vârful Țuțudanu

Vârful Țurțudanu

Drumul continuă prin luminișul de sub cablurile de înaltă tensiune, în urcare ușoară, apoi cotim ușor spre stânga, după un stâlp și urcăm prin pădurea de toamnă:

Urcare pe muchia Coșarei

Urcare pe muchia Coșarei

Urcăm, se pare (conform cu România Natura) pe muchia Coșarei, și ne așteptăm să vedem curând vârful Zimbrul (650m), ce seamănă mai mult cu un rechin:

Vârful Zimbru (650m)

Vârful Zimbru (650m)

Dar surpriza nu este vederea spre Zimbru sau spre Doabre – ajunși pe vf. Coșarei, pe lângă delectarea cu ceva dulce, ne bucurăm de priveliștea spre munții Făgăraș.  Până aici am făcut două ore și efortul ne este răsplătit din plin:

Munții Făgăraș

Munții Făgăraș

Poiana Suliței

Poiana Suliței, văzută de la distanță

Calculăm: am făcut 2h și nici măcar un sfert din drum. Ar trebui să ne grăbim. Ne așteptam să mergem pe curbă de nivel, mai ales că pentru moment am văzut Poiana Suliței, dar traseul coboară spre ceea ce pare un drum. Poteca este vizibilă, o urmăm până dăm de un drum, pe care îl părăsim pentru a coborî prin lăstăriș până la un altul (sau poate același și doar am tăiat niște serpentine?).  Am coborât mult, ceea ce înseamnă că avem iar de urcat. Marcajul urcă pe o potecă ce pare a fi paralelă cu un vechi drum – dl. Dinu Boghez ne-a povestit despre asta – ambele se duc spre Poiana Suliței, dar, evident, noi alegem marcajul. Tot de la dl. Boghez știm că vom întâlni prima odaie, cea a lui Todorof, pe care o găsim încă în picioare:

Casa lui Todorof

Casa lui Todorof

Până în Poiana Suliței mai facem o jumătate de oră prin pădurea frumos colorată și liniștită. Nici un zgomot, nici o mișcare, nici măcar vântul nu mișcă.

O casă și un izvor ne anunță că am ajuns. Poiana Suliței este chiar o poiană, întinsă, cu căsuțe de lemn și fânețe. Toamna este pustie dar sunt semne că vara aici sunt oameni și animale. Din ce am citit și auzit, aceste căsuțe sunt numite „odăi” de către localnici. În alte zone astfel de căsuțe sunt numite chiar și „conace”, deși, cel puțin în Oltenia, conacul este o casă mare, iar odaia, de cele mai multe ori este camera cea bună, unde nu se locuiește.

Poiana Suliței, spre Brezoi

Poiana Suliței, spre Brezoi

Căutăm un loc mai expus și admirăm priveliștea pentru care am bătut atâta drum:

Vedere spre valea Oltului, din Poiana Suliței

Vedere spre valea Oltului, din Poiana Suliței

Vedem clar Cozia, cu brazii încă albi de la chiciura de peste noapte, vedem Narățu pe care nu-l cunoaștem dar pe care ne dorim să-l vizităm, vedem Căpățânii în depărtare.

Vedere spre Cozia, din Poiana Suliței

Vedere spre Cozia, din Poiana Suliței

De aici urmează coborârea prin același peisaj mirific – până în Călinești vom merge când pe drum, când pe potecă dar mereu printre gospodării montane și case pitorești. Facem fel și fel de planuri despre cum ar arata o casă de vacanța aici, cum am urca toamna cu provizii pentru iarnă, cum am urca iarna cu rucsacii plini cu mâncare pentru petrecerea de Revelion. Unele case par părăsite, altele proaspăt renovate. Se pare că din Călinești se ajunge cu mașina de teren până în Poiana Suliței, fapt ce face mai ușoară viața oamenilor de aici.

Poiana Suliței

Poiana Suliței

Se apropie apusul și coborâm cu viteză – am uitat frontalele. Ajungem la Călinești odată cu lăsarea întunericului, după 13km și 6 ore de la start.

Oază verde

Oază verde

 

Caseta Tehnică:

Marcaj: Cruce Roșie

Surse de apă: Izvor, în Poiana Suliței

Durata: 6h

Traseu și track GPS :

Download “Track GPS - Brezoi - Poiana Suliței - Călinești” doihoinari.ro_poiana_sulitei.gpx – Downloaded 24 times – 588 Ko