Cascada Scorușu

Cascada Scorușu, munții Căpățânii, 22 iulie 2018

Până în 2015 nimeni nu auzise de cascada Scorușu, de la Mălaia. Sau cascada lui Ciucă. „Se zice” că a fost descoperită de un domn, Ciucă, prin același an, moment în care a început și promovarea ei. Numai că la fața locului constați că fix pe lângă cascadă trece un (foarte) vechi drum de TAF, și nici prea departe de civilizație nu este, asa că refuz să cred că nimeni nu știa de ea până la dl. Ciucă, mai ales că există fotografii cu cascada ce preced momentul descoperirii. Dar nu contează, cascada Scorușu a început să fie promovată și noi am întâlnit, într-o zi de duminică aproximativ 30 de persoane pe traseu – cu copii și bunici, și numai 2 PETuri și o doză de bere (care au ajuns tocmai la Craiova, în cele din urmă). Ceea ce e bine!

Fiind o atracție recentă, datele exacte despre Scorușu lipsesc, dar multe surse o plasează pe primul loc la înălțime între cascadele din România. Un ziar vâlcean o prezintă ca având două etaje, cel mai mare de 80m, și un total de 101m (sursa). La baza cascadei începe un canion și se pare ca ar mai fi o cascadă de 20m, însă zona este accidentată și numai cu echipament special și experiență se poate parcurge (noi nu am încercat). Cascada Scorușu (sau mai simplu, Scoruș) nu cade direct, ca Vânturătoarea, de exemplu, ci se scurge pe peretele aproape vertical, și este, într-adevăr impresionantă – până la date oficiale o marcăm ca una dintre cele mai înalte și mai frumoase cascade de la noi.

Indicator la parcare

Indicator la parcare

Ne trezim după o seară frumoasă, la Brezoi Open Air Blues Festival, și cuprinși de lene părăsim campingul târziu, când soarele devine insuportabil. Abia pe la 12 ajungem în Mălaia. La ieșirea opusă Brezoiului, înainte de un viaduct se face un drum forestier la stânga cu un mic indicator către pensiunea Căsuța din Pădure, dar și cascada Scorușu. Drumul este bunicel, accesibil și mașinilor „mici” și la 200m după pensiune se află o  parcare și zona de lucru pentru o exploatare forestieră :(. Aici lăsăm mașinile și plecăm pe cheile Bucuresei Mari, pe un fost drum de TAF, foarte accidentat, plin de pietre și nerecomandat fără o încălțăminte serioasă – mai ales ca se trece apa de câteva ori pe podețe improvizate și se „țopăie” pe pietre – un bocanc care să țină glezna fixă, nu neapărat de munte ar fi ideal.

Un indicator ne spune că vom face 1 oră până la cascadă, unde vom ajunge după 1.5km. Drumul este marcat cu punct roșu, și în total sunt aproximativ 200m de urcat vertical. (din același punct pleacă un alt traseu către creasta principală a munților Căpățânii, marcat cu triunghi albastru).

Traseul începe cu prima trecere a apei, pe o bârnă de lemn. Apoi parcurgem cheile frumoase – cândva pe aici treceau TAFuri cu bușteni, drumul este accidentat și plin de pietre mari. În stânga și dreapta avem porțiuni cu pereți vericali, și mai trecem apa de câteva ori pe bârne de lemn. De sus mai multe grupuri trec pe lângă noi și ne îndeamnă să mergem, că nici nu știm ce pierdem – probabil că echipamentul de azi nu e cel mai adecvat pt munte și pare că vom renunța?

După 1km părăsim albia accidentată, și intrăm pe o potecă deasupra pârâului ce provine din cascadă (Ecolotru îl numește pârâul Scorușu). Un indicator ne confirmă că trebuie să facem stânga. De aici mai avem puțin și deja vedem capătul de sus al cascadei. Ne întâlnim cu o munțomană singură cu care vorbim cam 15min despre traseele neumblate din Căpățânii și Narățu, fix cât să coboare și ultimul grup de la cascadă, unde ajungem singuri:

Cascada Scorușu

Cascada Scorușu

Aici treaba e simplă: poze, poze, întrebări „cum o fi iarna?”, un dulce, ca de obicei. Cascada este uriașă, are un debit foarte bun și aruncă în aer picături fine ce ne (prea) răcoresc. Nu știm de unde vine râul și nici ce este deasupra, dar bem și apă din ea, chiar dacă nu este foarte rece. Și reușim un unghi bun:

La baza cascadei Scorușu, pari o furnică

La baza cascadei Scorușu, pari o furnică

Drumul înapoi este la fel (logic, nu?)- numai că între timp norii s-au risipit și soarele ne arde ceafa. Sărim în mașini și facem planuri – să venim la iarnă, să mai explorăm zona, etc – se pare că zona este plină de cascade, majoritatea cunoscute doar localnicilor, și care așteaptă să fie văzute. Poate la anu’.

 

Caseta Tehnica:

Marcaj: punct roșu
Durata: 2h
Surse de apă: nu sunt (noi am baut din cascada)

Traseu și track gps: