Dosul Builei

Buila-Vânturarița, 19-20 octombrie 2019

Ziua 1 – Valea Costești – La Troiță – Piscu cu Brazi

Buila-Vânturarița, cel mai mic parc natural din România, nu departe de Horezu (Vâlcea), este, cu siguranță, unul dintre cei mai spectaculoși munți, cu abrupturi, poieni, păduri, trasee ușoare, dar și dificile și spectaculoase, cu cabane, mănăstiri și refugii ascunse, cu capre negre și moș-martini. Mergem în fiecare an, cel puțin odată și nu ne mai săturăm de el. Și cumva, nu mai fusesem în Dosul Builei niciodată, așa că nu ratăm ocazia.

Pentru a ajunge în Buila, cel mai lejer, o puteți face dinspre sud, din Pietreni, de unde puteți urca direct, sau ajunge în Dosul Builei, din valea Costești, apoi să urcați în creastă. Alte variante ar fi prin Bărbătești spre schitul Pătrunsa, sau dinspre Cheia/Olănești pe la schitul Pahomie sau cabana Cheia (după un drum forestier cam lung). Noi ne îndreptăm, cum spuneam, spre Dosul Builei (partea vestică, de sub creastă), mai precis spre refugiul Piscu cu Brazi, urmând ca a doua zi să căutăm o modalitate de a urca în creastă.

Plecăm, nu prea devreme din Craiova, bem o cafea (la ibric) în Pietreni, ne întâlnim cu gașca din Sibiu și mergem spre intrarea pe traseu. Vom urca de pe valea Costești pe punct galben, până la intersecția cu traseul Dosul Builei, iar de acolo vom urma traseul ce duce la cabana Cheia (triunghi roșu).

Urcarea pe punctul galben începe de la o barieră și este, inițial, pe un drum forestier (încă practicabil, și practicat de „șmecheri”). Toamna face drumul minunat și înaintăm repede până la un fost turn de vânătoare, unde drumul se rupe și începe poteca.

Intrare pe traseu, Valea Costești

Intrare pe traseu, Valea Costești

După 2 ore ajungem la intersecția PG cu TR. De aici mergem pe traseu comun până „La Troiță”, și tot de aici începe spectacolul toamnei. Suntem într-o pădure mixtă, cu verdele coniferelor și culorile de toamnă ale foioaselor:

Colorit de toamnă

Colorit de toamnă

În 20 de minute, pe poteca relativ plată ajungem la troiță, unde avem și un izvor. Localnicii numesc locul „bolovanul cu apă rece”, înțelegem și de ce:

Izvorul de „La Troiță”

Izvorul de „La Troiță”

Pe hartă mai avem 2 izvoare, așa că nu alimentăm până la refuz. Bem o țuică oferită de niște drumeți campați în Curmătură (unde urcă TR mai departe), mai râdem, glumim și dăm înainte. Până la refugiul Piscu cu Brazi mai e ceva de mers și chiar și de urcat – Dosul Builei nu este chiar o plimbare, poteca urcă și coboară și este obositoare.

După alte 20 de minute avem prima surpriză. Știam că peisajele o să fie deosebite, dar apariția fostei Stâne din Dos ne fascinează. Probabil cea mai frumoasă imagine de toamnă pe care am văzut-o vreodată (păcat ca avem la dispoziție doar telefoane pentru fotografii):

Stâna din Dosul Builei

Stâna din Dosul Builei

Și facem poze, râdem, glumim, ne potolim foamea, iar facem poze și tot amânăm plecarea. Până la stână am urcat ușor, dar de aici urcăm mai abrupt, până în Poiana de Piatră. Văzusem Poiana de Piatră de multe ori, dar din creastă, de unde pare a fi chiar o poiană cu pietre din loc în loc. Dar de la nivelul ei ne dăm seama ca pietrele sunt stânci iar „platul” e abrupt.

Urcare spre Poiana de Piatră

Urcare spre Poiana de Piatră

Poiana de Piatră

Poiana de Piatră

Poteca traversează poiana aproape de marginea pădurii, dar noi suntem fascinați de peretele de stâncă, care parcă ne atrage și pierdem marcajul. Nu e greu să revenim pe traseu, direcția pe care trebuie să o urmăm o știm așa că iată-ne iar pe traseu, la marginea nordică a poienii, și începem o serie de urcușuri și coborâșuri, presărate din loc în cu deschideri spre valea Costeștiului și spre munții Căpățânii.

Privind spre munții Căpățânii, din Dosul Builei

Privind spre munții Căpățânii, din Dosul Builei

La un moment dat, o zonă cu grohotiș ne atrage atenția – suntem fix sub șaua Ștevioara care pare foarte aproape. Dar nu e traseu, iar planul este să revenim a2a zi la troiță de unde să urcăm în Curmătură. Așa că înaintăm și traversăm Poiana Fața Piscului (și ea foarte abruptă). Oboseala începe să se simtă și grupul vesel devine un șir lung dornic să stea la un foc de tabără. Înaintăm repede, trecem de un loc marcat cu izvor pe o hartă (complet uscat), și ajungem în Poiana Piscu cu Brazi. Refugiul ar trebui să fie mai sus de potecă, dar nu se vede, nu există indicator și jumătate din grup deja a mers mai departe. Strigăm, dar sunt deja în pădure și nu ne aud. Lăsăm bagajele și fuga după ei. Pe lângă „prinderea” fugarilor, căutăm și următorul loc de unde putem lua apă, albia pârâului Curmătura, unde ajungem din urmă și grupul grăbit. Apa abia curge, dar săpăm puțin să construim un mic bazin și ne întoarcem toți la refugiu (vom reveni mai târziu când apa se va limpezi).

Urcușul până la refugiu e un mare prag psihologic, deși mai avem 5 minute, nu mai putem. Dar odată corturile puse și focul făcut, totul e dat uitării. Scoatem din rucsaci greutățile – cârnați, vin și alte bunătăți care ne-au rupt spatele dar care acum merită tot efortul.

Refugiul este o căbănuță de lemn, cu priciuri, curat, în stare bună, amplasat într-o mică poiană, între brazi. În fața lui este vatră de foc, și sunt și câteva locuri de cort (un pic în pantă). Prin fața refugiului trece un traseu (cruce albastră) ce urcă în zona „interzisă” a crestei, dar știm că porțiunea de creastă până pe vf. Vânturarița este grea și nu ne facem planuri. Am făcut 4 ore și 45 de minute de pe valea Costești, cu tot cu pauze. Nu pare mult, dar ne așteptam să fie mai ușor. Dormim.

Refugiul Piscu cu Brazi

Refugiul Piscu cu Brazi

Ziua 2 – Piscu cu Brazi – șaua Ștevioara – Curmătura Builei – muntele Cacova – valea Costești

A doua zi vine cu idei noi. Niciodată nu ne-a plăcut întoarcerea pe același drum, iar cu o zi înainte am fost atenți la versantul abrupt. Avem rucsaci mari (corturi și saci și extra mâncare), urcarea direct pe Vânturarița, pe crucea albastră pică… Strângem tabăra și după ce ocolim spre izvor (10 minute spre cabana Cheia), plecăm spre troiță cu intenția de a găsi o cale spre creastă. Văzusem cu o zi înainte un grohotiș ce părea abordabil. Pe Openstreetmap e chiar o potecă ce urcă grohotișul, cotește dreapta pe deasupra unei stânci și apoi urcă în Șaua Ștevioara prin jnepeni.

Probabil că unii se vor supăra, căci urmează un traseu nemarcat, dar… Ne oprim la baza grohotișului (la 15 minute distanță de refugiu, după Poiana Fața Piscului), analizăm, „cântărim” situația și decidem să încercăm. De jos, cu harta în mână, pare abordabil – facem rapid planul: urcăm pieziș până se termină grohotișul, apoi cotim dreapta pe deasupra stâncii ce se vede de jos, și ieșim în șa. Pornim, deci, și urcăm cu greu (pantă mare) și cu grijă să nu doborâm pietre. În stânga sus vedem vf. Vânturarița Mare.

La terminarea grohotișului facem dreapta pe curba de nivel, pe lângă niște brazi bătrâni. Aici, surpriza: o urmă de potecă și un marcaj foarte șters: punct albastru. Aveam să aflăm din hărți vechi că pe aici trecea traseul ce traversa creasta, de la Pahomie până în Dosul Builei, prin șaua Ștevioara. Traseul se pare că a fost închis, el fiind azi prezent pe hărți (și marcat bine) doar pe porțiunea dintre șa și schitul Pahomie. Urmăm poteca spre sud aproximativ 100m, apoi cotim stânga fix prin mijlocul jnepenișului. Cu rucsaci mari și grei înaintarea (în urcare) este dificilă. De jos, porțiunea asta părea scurtă, dar ne luptăm cu jnepenii cam 300m. Noroc că pe aici, odată, trecea un traseu și poteca încă există, altfel înaintarea cu bagaje ar fi imposibilă. După fix 2 ore de la plecarea de la refugiu suntem în Șaua Ștevioara! Ne întindem în iarbă istoviți și zgâriați de jnepeni.

Poiana Piscu cu Brazi, poiana Fața Piscului si vf. Vânturarița Mare

Poiana Piscu cu Brazi, poiana Fața Piscului si vf. Vânturarița Mare

Greul a trecut, urmează să parcurgem creasta Builei  pe marcajul dungă roșie. De aici cunoaștem traseul foarte bine. Chiar dacă nu l-am cunoaște, nu ar fi nici o problemă: marcajul este f bun și direcția ușor de urmat.

Prima oprire: vârful Buila (1849m):

Vârful Buila (1849m)

Vârful Buila (1849m)

Poiana de Piatră văzută de pe vf. Buila

Poiana de Piatră văzută de pe vf. Buila

A doua oprire, în cel mai frumos loc din Buila, Curmătura Builei, unde se află o stână, dar și refugiul Curmătura Builei. E ora prânzului, facem pauză lungă, atât noi cât și alte grupuri de drumeți – acum câțiva ani, Buila era un loc neștiut, astăzi, foarte mulți turiști „îi trec pragul”.

Curmătura Builei

Curmătura Builei

Creasta dintre Curmătura Builei și stâna Cacova am parcurs-o de foarte multe ori. De fiecare dată este la fel de spectaculoasă. Mai întâi urcăm hornul ce ne scoate din Curmătură (cel mai larg dintre Hornurile Popii), apoi ținem marcajul spre SV – în stânga avem zona joasă spre Vâlcea și partea mai lină a muntelui, vedem Oltul în depărtare, iar în stânga abrupturile Builei și munții Căpățânii.

Muntele Piatra

Muntele Piatra

După aproximativ o oră și jumătate, în apropiere de stâna Cacova un indicator ne arată drumul spre valea Costești. Practic, este sfârșitul crestei și după ce coborâm un mic horn intrăm în pădure. Până la drum avem cam o oră de coborâre și de admirat dansul frunzelor.

Cam asta a fost prima întâlnire cu Dosul Builei, și a nenumărata cu Buila-Vânturarița, perla munților Olteniei:

Caseta Tehnică:

Surse de apă: Înainte de canton, pe valea Costești, „La Troiță”, la 10 min de la refugiu, spre cabana Cheia

Durata: 11h (2 zile, 5h in prima zi, 6h in a2a)

Marcaje:

  • valea Costești – La Troiță: Punct Galben
  • La Troița – Piscu cu Brazi: Triunghi Roșu
  • Piscu cu Brazi – Șaua Ștevioara – nemarcat
  • Șaua Ștevioara – Cacova – valea Costești: Dungă Roșie

 

Traseu și track GPS (complet, 2 zile):

Download “Track GPS: Valea Costești - Dosu Builei - Curmătura Builei”

doihoinaribuilaValeaCostesti-DosuBuilei-CurmaturaBuilei.gpx – Downloaded 585 times – 716,39 Ko

Profil traseu:

Profil altitudine piscu cu brazi

Profil altitudine piscu cu brazi