Izvorul Dunării

Munții Pădurea Neagră, Germania, 19 august 2018

„Nu știu alții cum sunt dar eu…” mereu visam să ajung să văd râurile dragi la izvoare, să beau din apa rece și să stau cu un picior pe-un mal și cu celălalt picior pe… celălalt mal. Și în afară de Oltețul ce mi-a „scăldat” copilăria, nu am mai avut plăcerea de a-mi vedea râurile la izvoare (deși Oltul și Jiul sunt demult pe listă). Și cum povestea asta e (aproape) la persoana I și scrisă tocmai în Germania, ce ar fi să văd Dunărea când e numai un firicel de apă?

Și uite așa începe povestea, într-o zi de duminică, după ce sâmbătă văzusem cum Dunărea dispare sub pământ doar ca să reapară mai târziu, mai mare, și mai frumoasă. Și de data asta tot cu bicicleta, tot cu Andrei, tot prin Germania cea prietenoasă cu bicicliștii. Google rapid: „izvorul Dunării”. Răspunsul lui Google e cam ciudat – pare ca izvorul Dunării, „Donauquelle” în limba Germană apare de două ori pe hartă: odată în mijlocul orașului Donaeushingen, dar și ceva mai la nord-vest de orașul Furtwangen. Între cele două cam 40km distanță. Ciudat… Iau harta și „urc” pe Dunăre în sus, din locul unde o văzusem cu o zi înainte, Immendingen. Și urmăresc Dunărea pe hartă până la est de Donaueshingen, unde Dunărea dispare brusc și continuă cu două râuri: Breg și Brigach. Un izvor al Dunării este marcat 2km mai spre centrul orașului.

Mister total, așa că verific Wikipedia. Se pare că de-a lungul timpului au existat mari disensiuni cu privire la orginea Dunării. Astfel că avem nu mai puțin de 3 surse ale Dunării. Și cum până la Donaueshingen sunt 40 de km, apoi încă 40 până la Furtwagen,  pe cai voinicii mei! (și plec, împreună cu Kidu, la izvoarele Dunării).

Punctul de pornire este Eigeltingen, în mijlocul munților (mai degrabă dealurilor) Hegau, un vechi lanț vulcanic, astăzi redus la altitudini modeste și  păduri întinse. Luăm în piept o urcare lungă, apoi coborâm 10km, după care urcăm continuu alți 10, coborâm și în sfârșit ne întâlnim cu Dunărea, care pare un râu în toată firea, deși peste numai 20-30km va seca complet (povestea aici):

Prima întâlnire cu Dunărea

Prima întâlnire cu Dunărea

Credem că o să îi urmăm cursul, dar, inexplicabil, Google Maps ne trimite peste un deal, pe care îl urcăm cu greu și pe care îl coborâm în viteză, nu înainte de a constata că un drum indicat de Google nu există în realitate.

După un labirint de drumuri peste câmpuri (toate asfaltate), ajungem în locul unde începe Dunărea pe hartă. În stânga, râul Breg, în dreapta Brigach:

Bregg și Brigach

Bregg și Brigach

Din confluența celor două râuri rezultă Dunărea. Convențional, căci geografic vorbind, râul Breg este considerat ca fiind principal (debit și lungime mai mari), și deci izvorul său izvorul este izvorul primar al Dunării:

Dunărea, după confluența râurilor Bregg și Brigach

Dunărea, după confluența râurilor Bregg și Brigach

Confluența este marcată printr-un monument, ridicat în 1875 ce reprezintă pe „mama Baar” (denumirea locală a zonei Dunării superioare) și pe mica Dunăre ce varsă apă spre est (direcția generală a râului):

Mama Baar și Dunărea

Mama Baar și Dunărea

Și acum începe marea ciudățenie. În mijlocul orașului, un izvor destul de puternic, „Donaubach”, își face apariția, apoi se varsă, prin canale subterane, în Brigach. Se pare că acesta este considerat, din punct de vedere turistic și tradițional, izvorul Dunării. Un mic izvor, în mijlocul unui oraș, ce se varsă într-un râu, nicăieri aproape de izvorul acestuia. De-a lungul timpului, cele două orașe – Donaueshingen și Furtwagen – s-au luptat pentru a primi recunoașterea oficială a adevăratului izvor al Dunării. În 1981, consiliul local din Donaueshigen a convins Guvernul german să scoată izvorul din Furtwagen de pe hărțile oficiale, însă un an mai târziu ministrul agriculturii și pădurilor recunoștea că izvorul din Donaueshingen nu este adevărata sursă, căci analizând criterii geografice si hidrologice sursa este izvorul râului Breg. Așadar, recunoscut, sau nu, izvorul Dunării, „turistic”:

Donaubach

Izvorul Donaubach

Și era nevoie de această recunoaștere, căci izvorul frumos amenajat atrage anual numeroși turiști și venituri frumoase pentru cochetul orășel. Și asta din timpuri vechi, căci se pare că izvorul Donaubach este cunoscut din secolul al 15-lea.  Un izvor frumos amenajat, în centrul orașului, promovat masiv și, în special, ușor accesibil. Statuia de lângă izvor reprezintă pe mama Baar arătând Dunării direcția de curgere – est, către Marea Neagră. Un alt mare panou ne arată cursul Dunării, precum și inscripția „Izvorul Dunării” în limbile țărilor prin care aceasta trece:

Cursul Dunării

Cursul Dunării

Deci: avem o confluență a două râuri și un izvor frumos amenajat. Dar știm de la geografie că izvorul Dunării este în munții Pădurea Neagră. Iar Donaeushingen nu este în munte așa că sărim pe biciclete. Trebuie să urmăm Bregg-ul până la izvor – un izvor de munte, la 1078m altitudine, la nord-vest de Furtwagen, în Pădurea Neagră. Avem 40 de km de parcurs. După ce „sărim” un deal, ajungem pe malul Bregg-ului, pe un drum forestier paralel cu șoseaua. Avem de mers 25km pe acest drum plin de biciclisti și mai bun decât unele șosele românești. Drumul este numai prin pădure, cu râul în dreapta, în continuă urcare. Din când în când ne apropiem de localități de munte, cochete:

Kilometrajul indică 75 de km de la plecare și mușchii încep să se facă simțiți. Suntem în Furtwagen, unde nu găsim apă de băut (e duminică și magazinele sunt închise) și alimentăm dintr-o  fântănă arteziană (a cărei apă rece ne convinge că e potabilă). De aici mai avem 7km pe șosea până la izvor. Dar șoseaua urcă din ce în ce mai abrupt, și noi urcăm din ce în ce mai încet:

Și fix când kilometrajul „bate” kilometrul 82.5 ajungem. Suntem undeva la 1080m, în munții Pădurea Neagră. După nume, mereu mi-am imaginat niște munți duri, dar ne aflăm într-o zonă cu pante line, cu pășuni și însorită. Un restaurant, o biserică și muuultă lume – parcăm bicicletele și facem slalom prin multitudinea de panouri informative, toate cu un singur subiect – Dunărea. Și iată și mult căutatul izvor, frumos amenajat și el:

Izvorul Dunării (munții Pădurea Neagră)

Izvorul Dunării (munții Pădurea Neagră)

Și poza mult visată!

Eu și Dunărea

Eu și Dunărea

Ups!

Ups!

Citim panourile, tragem cu urechea la ceilalți turiști – fiind izvorul Dunării, e plin de români: „Eu știam că Dunărea se varsă la Constanța în mare, de ce e trecut județul Tulcea?” întreabă un adolescent care sper ca nu a luat BAC-ul, în timp ce privește o schiță. Alții mai educați (pantofi de lac și RedBull în dotare) admiră clădirea capelei Martinskapelle, de vis-a-vis și presupun că are o vechime de 300 de ani. Noi citim în tăcere și mâhnire, căci pe harta cu marile orașe prin care trece Dunărea este trecut și Bucureștiul. Nici nemții nu au luat BAC-ul.

În cele din urmă, bucuroși că am „încălecat” Dunărea, sărim pe biciclete. După 82 de km la dus, urmează alți 82 înapoi, de data asta cu mult mai multă coborâre. Ocolim Donaueschingen, trecem prin mai multe orășele Dunărene și ajungem pe întuneric, după 162 de km pedalați, cu 2300m urcați în total.