Cozia - poveste de iarnă

Cozia, 16-17 februarie 2019

Cozia este un masiv muntos situat nu departe de Râmnicu Vâlcea, pe malul Oltului, genul de munte pe care ori de câte ori l-ai vedea, tot îți dorești să îl mai vezi odată. Deși are o înălțime de „numai” 1668m, Cozia pare un munte veritabil, și chiar este, căci poalele sale sunt la aproximativ 600m și drumețul trebuie să urce versanții abrupți pe pante ce pot fi accidente, alunecoase sau dificile. Asta dacă drumețul nu alege calea auto, căci un drum forestier urcă până la releul de pe vârful Ciuha Mică, și la cabana Cozia. Vara, căci iarna numai la picior poți ajunge la cabană, drumul nu se deszăpezește. Dacă optați pentru calea auto, drumul începe din Dângești dar aveți nevoie de o mașină cu garda înaltă.

Și este iarnă, deci, vrând-nevrând, alegem să urcăm pe jos, ca de multe alte dăți – Cozia fiind unul din munții Olteniei, pentru noi, este o destinație clasică pentru weekendurile fără planuri. Cel mai la îndemână traseu (din multe altele) către vârf începe de la mănăstirea Stânișoara și urmează muchia Vlădeasa până la cabană. Aveți și alte variante – pe muchia Turneanu, de la aceeași mănăstire Stânișoara, sau de la Castrul Arutela, pe la „La Troiță”, fie de la gara Lotru sau mănăstirea Turnu. Curajoșii pot urca pe la cascada Gardului, pe un traseu mai tehnic, dar foarte frumos și neumblat. Este iarnă și ne așteptăm să avem un drum anevoios mai sus, așa că alegem varianta pe care noi o considerăm cea mai ușoară – de la Stânișoara, pe Vlădeasa, pentru a coborî a2a zi pe Turneanu.

Mănăstirea Stânișoara

Mănăstirea Stânișoara

Pornim, după ce cu greu am ajuns la mănăstire cu niște mașini ce au refuzat să înainteze pe forestierul înghețat (nu povestim chinul de a pune niște lanțuri încăpățânate) – de la Păușa la Stânișoara sunt 7km de drum forestier, întreținut și accesibil și iarna celor cu anvelope bune – adică nu nouă. Urmăm traseul marcat cu Bandă Albastră, ce ar trebui să ne ducă la cabană în 3 ore și jumătate. Merită să petreceți un timp și la mănăstirea Stânișoara, căci are o arhitectură deosebită și este foarte bine îngrijită. Din păcate de fiecare dată când i-am călcat pragul am avut impresia ca nu suntem bine primiți, dar asta poate e doar o părere personală – biserica mănăstirii a fost construită între 1904-1908, sub domnia regelui Carol I și are o arhitectură ușor diferită de stilul vechilor biserici oltenești.

De la Stânișoara și până sus la releu urcarea este continuă, prin pădure, cu puncte de belvedere din loc în loc. Cu alte cuvinte, traseul „scoate untul din tine” încă de la primii pași. Poteca este foarte bine conturată și marcată, și șerpuiește prin pădure câștigând altitudine foarte repede. Este prima dată când facem traseul acesta iarna, locurile par foarte diferite, căci vara pădurea deasă este mult mai întunecată și misterioasă.

Apare zăpada

Apare zăpada

Dacă la început zăpada apare ici-colo, odată cu apariția brazilor stratul de zăpadă crește. Dar e cald și urcăm fără geci. Ajungem din urmă două mari grupuri de drumeți pe care ne propunem să le depășim – știm că la cabană sala de mese nu este foarte mare și am vrea să prindem loc.

Cascada de gheață

Cascada de gheață

Pe măsură ce traseul urcă, terenul devine mai accidentat. La un moment dat trecem un vâlcel abrupt – vara aici sunt cabluri ce asigură trecerea, dar acum cablurile sunt undeva sub zăpadă, și de aici lucrurile se complică. Vara nu este nici o problemă, dar acum zăpada trece de genunchi, panta este mare și nu ne „prindem” pe unde se duce poteca. O fată vine de sus, printre copaci, coborând pe un sac menajer. Ciudată treabă, ne zicem, și urmăm urmele lăsate de ea, doar ca sa ne dăm seama, după ce urcăm cu greu printre copaci, că am pierdut traseul. Marcajul este de negăsit, avem în față un zid vertical, și noi ne scărpinăm în creștet – de unde a venit fata pe sac? Luăm gecile pe noi, căci vântul suflă cu putere și facem cale întoarsă până la ultimul marcaj văzut. Grupurile au depășit locul unde noi am pierdut traseul (dacă nu au urmărit pungi prin pădure…) și îi ajungem pe o pantă abruptă cu zăpadă moale, pantă pe care cu greu o urcăm căci trebuie să așteptăm colegii de traseu să depășească zona – și le e greu, mai ales că, judecând după bocancii de oraș și blugi, nu par a avea experiență. În plus urmele bătute în zăpada adâncă par a fi făcute de uriași și suntem nevoiți să batem pași intermediari pentru cei mai scunzi dintre noi. Reușim să trecem partea grea și când ne așteptam să dăm de gol alpin observăm că mai avem o bucată de pădure de brad. Aici vântul rece a înghețat zăpada și înaintăm fără probleme.

Stratul de zăpadă crește

Stratul de zăpadă crește

Panta grea

Panta grea

Suntem iar primii, cele două mari grupuri sunt în spate, iar de sus coboară alte grupuri. Traseul este acum autostradă montană, foarte mulți oameni, unii foarte bine echipați, alții mai puțin. Reușim să lăsăm în urmă pădurea, și mai avem o porțiune fără copaci până la drumul forestier ce duce la releu. Vântul îngheață totul, punem tot echipamentul pe noi, și  ne angajăm pe panta spectaculoasă. În dreapta vedem Făgărașul, în spate Oltul, și Bulzul și în stânga Buila. Cred că nu sunt mai mult de 200m până în capătul pantei. Dar suntem după aproximativ 3 ore și 15min de urcuș continuu, după ce ne-a istovit zăpada, știm că mai avem puțin și ne vrăjește peisajul, astfel că fiecare pas îl facem cu mare greutate și ne oprim foarte des. Ajunse la ieșirea din pădure, celelalte grupuri par a ne împărtăși energia – deși se mișcă mai mult stau pe loc, nici gând să ne ajungă.

Vedem Făgărașul

Vedem Făgărașul

Ultima urcare

Ultima urcare, cu vârful Bulzului în spate

Ajungem la drumul forestier, și mergem spre stânga. De aici, in 5 minute suntem la Cabana Cozia, trecând pe sub releul aflat pe vârful Ciuha Mica, la o altitudine de 1629m.

Cabana Cozia

Cabana Cozia

Cabana Cozia se află în șaua dintre cele două vârfuri – Ciuha Mare și Ciuha Mică. Are două corpuri, cel din dreapta având o sală de mese și un bar. Încălzirea se face cu sobe în fiecare cameră și un pat costă 30 de lei de persoană (feb 2019). Neapărat sunați și rezervați, altfel riscați să nu aveți loc – iarna este o destinație căutată, vara mai puțin. Deși are curent electric, acces auto pe timp de vară și apă curentă, condițiile lasă de dorit – nu (mai) există baie, duș, apă caldă – toaletele sunt afară, insalubre. Mobilierul este vechi, și noi preferăm să luăm saci de dormit din motive de igienă. Însă locația și atmosfera de cabană ne fac să trecem peste – cum ajungem bem câte o bere (5 lei), și un ceai (3 lei), și mâncăm o minunată ciorbă de pui (10lei), apoi ajung grupurile și sala de mese devine aglomerată. Nu este foarte cald și fumul de la grill-ul din bucătărie umple sala de mese. Așa că plecăm în cameră unde găsim focul făcut. Mai punem lemne, facem aprovizionarea pentru noapte și ieșim la apus.

Făgărașul la apus, văzut de Cozia

Făgărașul la apus, văzut de pe Cozia

Peisaj nocturn - Râmnicu Vâlcea și Călimănești

Peisaj nocturn – Râmnicu Vâlcea și Călimănești

Dormim – nu chiar neîntorși, căci este nevoie să bagi lemne în sobă peste noapte, și colegii de cabană sunt cam gălăgioși – barul se închide la ora 22, iar orice discuție in camere deranjează vecinii.

A două zi, dis-de-dimineață, urcăm pe cel mai înalt vârf al masivului, Ciuha Mare (1668m), care este la 15min de urcat de la cabană. Grupurile vesele pleacă odată cu noi de la cabană – noi spre vârf, ei spre poale. Par confuzi, dar îi lămurim noi: zăpada nu este bătută pe marcaj, pentru că iarna ieșirea pe muchia Turneanu se face un pic mai sus, pe deasupra stâncilor de la ieșirea din pădure.

Cabana Cozia (văzută dinspre Ciuha Mare)

Cabana Cozia (văzută dinspre Ciuha Mare)

Facem poze pe vârf (unde sunt mici relee, și vederea este cam blocată) și revenim la cabană. Toată agitația de aseară s-a dus, la cabană am rămas singuri, și facem niște poze, ca să vă faceți și voi o idee despre cum e acolo. Ar putea fi mult mai frumos, având în vedere ca vara se urcă cu mașina și ar putea fi aduse materiale și bunuri.

Plecăm și noi – cum ziceam, traseul marcat începe la nivelul cabanei, dar iarna, datorită unei „lăsători”, cabanierul recomandă turiștilor să urce un pic pentru a ieși deasupra stâncilor – așadar urcăm spre Ciuha Mare și în dreptul unui vechi releu, intrăm în pădure și ținem curba de nivel. Am fost de multe ori aici, știm pe unde să mergem și revenim ușor pe traseu.

Vedere spre Buila (deasupra traseului spre Turneanu)

Vedere spre Buila (deasupra traseului spre Turneanu)

Urmăm marcajele și coborâm prin pădurea tânără – traseul nostru este Banda Roșie, dar mergem împreună cu Triunghiul Roșu (Mănăstirea Turnu) și Bandă Albastră (gara Lotru). Ne fură o potecă bătută, și nu ne dăm seama că am pierdut traseul. Ne întâlnim cu doi căței, nu vor să ne spună de unde vin, și înaintăm pe poteca bătută în zăpadă. Cam odată cu realizarea că am pierdut marcajul, întâlnim un cuplu în vârstă care ne spune că ne-am abătut. O tăiem pieptiș, căci marcajul nostru este la 20m mai jos. Cuplul venea de la Brezoi, pe un traseu nemarcat, probabil de la controversatul refugiu Armăsarul (căutați pe Google să vedeți de ce este controversat).

E cald și zăpada este foarte moale, noroc că nu este și adâncă. Întâlnim refugiul Turneanu într-o mică poieniță, după ce am depășit intersecția de unde se desprinde traseul spre gara Lotru, pe la stâna Rotunda (Bandă Albastră, 4-5h de la intersecție). Refugiul Turneanu este o mică cabană de lemn, cu bănci și o masă. Nu se poate dormi comod în el, dar este în stare foarte bună și în caz de vreme rea poate deveni util chiar dacă este la mică distanță de cabana Cozia. Nu există sursă de apă lângă refugiu.

După refugiu intrăm în pădurea de foioase. Avem un ritm lejer, căci coborârea, ca și urcarea spre Cozia, este abruptă și lungă. Ajungem curând la  un fost adăpost. De aici vom urma banda roșie, spre stânga – triunghiul roșu continuă înainte, spre Turnu (2.5h). Banda roșie trece pe „La Troiță”, și ajunge tot la Turnu, dar noi o vom urma până la intersecția cu traseul dintre mănăstiri, bandă albastră.

Punct de intersecție

Punct de intersecție

Poteca coboară mai întâi pe o vale seacă, care mai târziu se umple de apă – vara totul este uscat aici. Se părăsește valea spre stânga, și se traversează mai multe picioare de munte urmând marcajul. Trecem pe „La Meliță”, unde găsim un izvor – singurul izvor de pe traseu! (Apă am luat de la cabană, contra cost, căci robinetul din curte era înghețat.)

Coborârea prin pădure

Coborârea prin pădure

Tot coborâm, genunchii încep să doară și după 3 ore de la cabană, ajungem la traseul marcat cu banda albastră, ce vine de la Turnu și merge la Stânișoara. Bifăm un punct de belvedere (marcat cu indicator și bancă) și după încă o oră leneșă ajungem la Stânișoara, obosiți, dar încântați, și ca de obicei cu o pofta nebună de… mici!!! Vizităm Mănăstirea Cozia și „tragem” la mici la terasa de vis-a-vis de aquaparcul din Călimănești. Și bifăm o altă minunată tură în frumoasa Cozie (pentru altă poveste magică de pe Cozia, click aici)!

Belvedere (și releul de pe Cozia)

Belvedere (și releul de pe Cozia)

 

Caseta Tehnică:

Traseu de 2 zile, dar poate fi parcurs și într-o zi

Surse de apă: Cabana Cozia (vara există un robinet în fața cabanei, iarna acesta îngheață, există apă îmbuteliată). Izvor pe coborâre, „La Meliță”, aproape de intersecția cu bandă albastră

Durata: Urcare pe Vlădesa 3h 45min (oficial 3.5h), coborâre pe Turneanu,4h

Marcaje:

  • Mănăstirea Stânișoara – Cabana Cozia: Bandă Albastră
  • Cabana Cozia – Intersecție cu poteca spre Stânișoara: Bandă Roșie
  • Intersecție – Mănăstirea Stânișoara: Bandă Albastră

Harta: https://www.zenithmaps.com/apps/zenith/src/categ/produse/images/Crop_cozia.jpg

Harta online: http://hikebikemap.org/?zoom=14&lat=45.30477&lon=24.33154&layer=HikeBikeMap

Traseu și track GPS :