Parângu mare prin sud - traseu offroad și de picior

Parângu Mare (2519m), 11 noiembrie 2018

Parângu Mare (2519m), al patrulea vârf ca înălțime din România, este pentru cei din sud, o atracție relativ ușor de atins. Fie pe la Rânca, pe un traseu lung, fie dinspre Petroșani, fie din nord, de la Groapa Seacă (pe la Refugiul Agățat), fie prin Sud, peste vârful Mândra și Dealul Mocirlelor. Da, mulți nu știu de acest traseu sudic, și pe bună dreptate, căci de la civilizație (satul Crasna) și până sus sunt aproximativ 23 de km, dintre care 20 pe drum forestier. Este nevoie de o mașină de teren care să ne ducă la intrarea pe poteca marcată cu cruce roșie (CR). Deci, plecăm la drum cu Jimilică până în Crasna, județul Gorj.

Intrăm, pe drumul forestier și începem urcarea pe un drum bun, până la un platou (Plaiul Ciobanilor), unde reducem presiunea în anvelope (confort și aderență mai bună) și facem planul zilei:

Plaiul Ciobanilor

Plaiul Ciobanilor

Am ajuns prea târziu (noiembrie), peisajul aici este superb când copacii sunt colorați. Continuăm pe drumul ce devine mai dificil, dar Jimilică face față – este o zonă cu sol moale, drumul este ușor de rupt de către viituri și este clar că este întreținut destul de des. După ce depășim zona cu ferigi intrăm în pădure:

Trasversăm pădurea

Trasversăm pădurea

Drumul prin pădure este bunicel, doar când ne apropiem de golul alpin devine mai abrupt și cu pietre. Din nou, fără nici un fel de problemă ieșim în gol alpin, unde ne întâmpină un copac singuratic (sub vârful Dâlma Măgurii, la aproximativ 1300m altitudine):

Copacul singuratic

Copacul singuratic

Urmează traversarea golului alpin (suntem cam la jumătatea drumului). Prima dată coborâm ușor în șaua La Mocirle, unde de obicei este mocirlă, dar de data asta totul este uscat. Urcăm Dealul Mocirlelor pe drumul foarte denivelat de la scurgerile de apă, trecem pe sub vârful Molidvișu și ajungem în șaua Izvorul Cald. În șa „ne fură” un drum bun ce merge spre stânga, dar realizăm că este cel greșit așa că ne întoarcem și ocolim vârful Voișanu prin dreapta lui (cu fața spre Parângu Mare). Coborâm spre șaua Groapa, la început pe un drum ce poate fi alunecos pe vreme ploioasă (dar fără zone periculoase), apoi printr-o pădure de brazi. Trecem pe lângă o foarte mică cabană (Cabana Ciupercarilor), apoi pe lângă un izvor (cu vatră de foc și trepied pentru ceaun) și ieșim în șa.

Șaua La Mocirle

Șaua La Mocirle

Din șaua Groapa mai avem o urcare lungă până la capătul drumului – aproximativ 2km de drum în urcare și plin de pietre mari, urcare pe care o facem cu apa din motor la 100 de grade:

Drumul greu (foto la coborâre)

Drumul greu (foto la coborâre)

Urcăm în miros de ambreiaj și ajungem la capătul drumului, unde, din nou, avem izvor amenajat, dar și o cabană, pe care scrie „Mândra și toporul”. Cabana este în stare bună, zidită, cu acoperiș de șindrilă. Nu are sursă de încălzire și ușa este deschisă. Nu ar avea nici un sens încălzirea, căci iarna cabana este inaccesibilă și invizibilă. Ochii antrenați o pot vedea, pe timp de vară, din Rânca – iarna cabana dispare complet sub zăpadă. Nu știm care este scopul ei și cui aparține. Parcăm, mâncăm și plecăm pe jos spre vârf. Un indicator ne dă direcția, și ne spune că ajungem în 4 ore pe vârf. Traseul l-am mai făcut, și știm că cele 4 ore sunt exagerate, și că la pas domol, în două ore vom fi pe vârf.

Lăsăm pe Jimilică singurel lângă izvor și căutăm marcajul cruce roșie. Îl vedem cum urcă direct către un vârf, și decidem să ne abatem și să ocolim vârful prin dreapta, apoi să revenim pe marcaj, în șaua de după vârf. Ocolul îl facem printr-o zonă cu pietre mari, pe poteci de oi, urcăm o pantă mai lină decât peste vârf și ieșim, în sfârșit în șa. De aici vedem Parângul Mare care, deși are 2519m, pare un vârf domol:

vf. Mândra (2309m, stânga), Parângu Mare (2519m, centru) și Vf. Gruiu (2345, dreapta)

vf. Mândra (2309m, stânga), Parângu Mare (2519m, centru) și Vf. Gruiu (2345, dreapta)

Dar până la el mai avem de urcat pieptiș panta până pe vârful Mândra (2309), urcare ce ne scoate un pic sufletul nepregătit – știam ca va fi o tură ușoară, așa că nu suntem f bine montați… Pe Mândra ne intersectăm cu poteca ce vine de la Lainici (punct roșu), iar până la destinație mai avem 200 de m verticali pe o pantă nu foarte abruptă, dar continuă. Până pe vârf ne delectăm cu priveliștea. Spre stânga vedem creste îndepărtate (munții Vâlcan, Oslea, Retezat), și orașele Petroșani și Uricani, iar spre drepta vedem Rânca, toată creasta estică a Parângului, munții Căpățânii, Buila-Vânturarița:

Spre vest - Vâlcan, Retezat, Oslea, dar și orașele Petroșani și Vulcan

Spre vest – Vâlcan, Retezat, Oslea, dar și orașele Petroșani și Vulcan

Spre est - Rânca, Căpățânii și Buila Vânturarița

Spre est – Rânca, Căpățânii și Buila Vânturarița

După fix 2 ore facem poza de vârf. Vremea este superbă, vedem Făgărașul cu inconfundabilele Lespezi-Călțun și Viștea-Moldoveanu, și chiar și mai departe spre Iezer-Păpușa. La picioare, lacurile Mândra și Roșiile sunt aproape înghețate. Am urcat în continuu pentru 3.3km și 600m verticali. Cea mai rapidă rută spre Parângu Mare, din Craiova: 7h din fața blocului până pe vârf. Urmează o oră coborârea, și alte 2 drumul forestier până la șosea.

Vârful Parângu Mare (2519m)

Vârful Parângu Mare (2519m)

Drumul forestier îl parcurgem în alte două ore, de data asta cu muntele în spate și apusul în dreapta. Oprim și facem poze, și plecăm, ca de fiecare dată încântați – un traseu de picior scurt, cu offroad, cu drumeție, cu un vârf înalt, cu prieteni și soare superb (track gps, mai jos):

Apus cu Jimny și Parângul

Apus cu Jimny și Parângul

Apus cu Jimny și Parângu Mare

Apus cu Jimny și Parângu Mare

Caseta Tehnică:

Surse de apă: Mai multe izvoare pe drumul forestier, izvor chiar la intrarea pe marcaj, la capătul drumului.
Durata: 2h cu mașina de teren (20km), 3h traseul la picior (2h urcare, 1h coborâre)

Marcaje:
Cruce Roșie (poteca) – drumul este nemarcat.
Traseu și track GPS mașină 4×4 :

Download “Track GPS - Drum 4x4 acces Parângu Mare dinspre Sud (Crasna)”

doihoinari_ro_Parang-drum-4x4-Crasna-pana-sub-vf-Mandra.gpx – Downloaded 467 times – 233,66 Ko

Traseu și track GPS traseu spre Parângu Mare :

Download “Track GPS - Parângu Mare pe piciorul sudic (Mândra)”

doihoinari_ro_Parang-acces-prin-Sud-Mandra-Parangu-Mare.gpx – Downloaded 401 times – 226,15 Ko