Litoralul Bulgăresc, 15 august 2017

Mereu auzim de litoralul din Bulgaria și serviciile lor bune. Și, cum suntem consecvenți și mereu mergem în Vamă (care nu mai e ce era odată 🙂 ), ne gândim că nu ar fi rău să explorăm un pic zona de la sud de Vama Veche, mai ales că cineva ne povestise despre un excelent restaurant pescăresc, aflat la numai 50 de km de graniță. Și cum tot trecem la vecini, facem o listă cu obiectivele zilei – Restaurantul fermei de midii Dalboka, plaja Bolata, plaja Russalka și podul natural de la Tyulenovo. Decidem, deci, să ne bucurăm de litoralul bulgăresc, într-un alt fel – fără nisipuri  de aur sau all-inclusive.

Lăsăm Vama în urmă și mergem către cealaltă vamă – trecerea de frontieră. Primul pas – dacă e weekend e aglomerat. Stăm cam 30 de minute în soare, în mașină și ne așteptăm rândul. E coadă și la intrare și la ieșirea din țară. Trecem de control și luăm în primire altă coadă – de data asta direct în soare, fară confortul aerului condiționat din mașină – coada la vignetele auto. În Bulgaria se circulă pe bază de vignetă, care poate fi procurată de la o tonetă aflată pe stânga, imediat după bariera ce reprezintă intrarea în Bulgaria. Cum bulgarii sunt și ei tot un fel de români, toneta este mică, traficul mare, se fac cozi, și nu există nici un fel de umbră. Și tot  ca la noi, pentru a face bani, nu există vignetă valabilă o zi, cea mai mică perioadă fiind o săptămână (8 euro, 2017). În fine, luam vigneta (plătită în euro), o lipim pe parbriz, și vizităm și exchange-ul de peste drum – cu alte ocazii am avut probleme în a găsi unde să schimbăm bani, așa că o rezervă de câțiva euro în leva nu strică.

Drumul spre sud este foarte bun, mergem (legal) fără nici o problemă, numai mașini românești, parcă nici nu am trecut granița. Mergem cam 40 de km, și chiar înainte de Kavarna facem stânga către Dalboka (există indicator rutier). De aici drumul este o idee mai prost, și după 5km, fix pe la baza unei eoliene facem dreapta. De data asta drumul de beton e chiar prost, drept și pare că se pierde în mare – restaurantul se află jos, sub peretele săpat de ape, iar până la el trebuie coborâtă șoseaua foarte abruptă. Ideal ar fi să lăsați mașina sus în parcare – se poate parca și jos, dar într-o rampă foarte incomodă și plină de mașini.

Dalboka este o fermă (ecologică) de midii, iar pe malul apei, în dreptul fermei se află două restaurante cu meniul bazat pe midii – fel și fel de preparate pe bază de midii și pește. Sunt două restaurante, noi am mers la cel din dreapta (cel din stânga pare la fel). Mesele sunt la umbră, chiar pe malul apei, decorul este simplu, pescăresc dar foarte frumos. În larg se vede ferma de midii, iar spre dreapta în depărtare stațiunea (altă dată românească) Balcic. Personalul este foarte amabil, vorbește românește și vă poate oferi detalii despre preparate. Meniul este și el în limba română și puteți plăti chiar și în lei (la un curs stabilit de restaurant, dar un curs corect – se pare că bulgarii au învățat că dacă turiștii revin, o să facă mai mulți bani decât dacă îi jecmănești).

Comandăm fel și fel de preparate de midii, ciorbe de pește și platou de pește. Totul este delicios chiar și pentru dușmanii fructelor de mare și al peștelui (Chip). Iar ciorba de pește (care poate fi și cu midii) este ceva de vis!

După masă facem o plimbare pe sub stâncile de lângă restaurant, de reveneală.

Plătim (în lei), multumim, și promitem să revenim. Urcarea cu burta plină până la mașină, în care se adunaseră vreo 50 de grade nu este prea plăcută. Dar, trebuie! Așa că suntem iar pe drum, spre Bolata. În drum, se poate opri la Kaliakra, o fortăreață pe malul mării, pe care noi am hotărât să nu o vizităm, din motive de căldură excesivă – cu altă ocazie (intrarea este cu plată, iar plata numai in leva).

Aproape de Kaliakra (câtiva km de la Dalboka), un drum se duce spre stânga și mai departe coboară în golful Bolata – nu există indicatoare, dar Google Maps știe drumul perfect. Parcarea se face oriunde se găsește un loc. Bolata este un mic golf, cu o plajă frumoasă și apă albastră. Este declarată rezervație naturală (ca la noi, nimeni nu te oprește să intrii cu mașina), deci nu există hoteluri, pensiuni sau alte construcții. Doar un mic băruleț, unde se poate mânca sau bea ceva rece – aici nu acceptă decât leva. Pe vârful din dreapta plajei se poate vedea o fostă bază militară (un soi de far, sau turn de observație), iar o potecă te duce sus, de unde poți vedea întregul golf:

O baie în apa suspect de rece, și o luăm înapoi spre Bălgarevo, de unde urmăm drumul spre Russalka (din nou, Google nu dă greș). Russalka este un sat de vacanță, cumva privat. Se poate parca (contra cost – leva), dar accesul în zona plajei și a construcțiilor este permis numai dacă ești cazat acolo. Dar, din semne, înțelegem că dacă mergem în direcția opusă vom găsi o plajă publică.

Traversăm parcarea în direcția opusă satului de vacanță, trecem pe lângă niște ruine și găsim plaja – micuță, dar înconjurată de stânci și foarte pitorească. Și destul de nepopulată – doar câțiva oameni. Facem baie și stăm la soare. Suntem cam pe fugă, deci stăm puțin, căci mai avem un obiectiv.

Plaja de la Russalka

Înapoi pe șosea, spre nord, cu destinația Tyulenovo. Aici este raiul scuba-diving-ului. Marea a creat un peisaj deosebit – țărmul este stâncos și foarte accidentat. Plajă nu se poate face nicăieri, dar în schimb există posibilitatea de a face scufundări. Temerarii pot sări de pe stânci în apă, iar cei mai liniștiți pot, pur si simplu, admira marea și formațiunile stâncoase săpate de aceasta. Există și ceva restaurant și terase. Tyulenovo pare un loc liniștit, pe net citim ca numără câteva zeci de locuitori permanenți, și că aici s-a găsit petrol pentru prima dată pe teritoriul bulgăresc. Între anii 1913-1940 a făcut parte din județul Caliacra (împreună cu toată zona până la Balcic). Satul se numea, pe românește. Calicichioi. Dar istoria este nedreaptă (sau dreaptă?), și astăzi Bulgaria se poate mândri cu o frumusețe de zonă.

Atracția pricipală o reprezintă, însă, o arcadă peste apă – un picior de stâncă este legat de mal print-un pod natural, de dimensiuni mari, pe care, evident, se poate merge.

Aracada de la Tyulenovo

Se apropie seara, și, pe fugă, facem cei 40 de km de șosea spre România. De data asta nimeni nu mai este la graniță, așa ieșim repede din Bulgaria și revenim la agitația colorată a Vămii.